168. Cerințe
Bucuria mea
Cea mai mare e
Să pot scrie,
Dar pentru asta,
Îmi sunt necesare:
Sănătate,
Atât mie,
Cât și celor dragi,
Armonie
Și liniște sufletească
În familie,
Dar și-n lume,
Iar inspirația vine instantaneu,
Bineînțeles, cu ajutorul neprecupețit
Și de netăgăduit
Al lui Dumnezeu.
Sunt convinsă
Că Tatăl Ceresc
Nu ne vrea nefericiți
Și amărâți,
Mereu triști
Și frământați de gânduri… .
Când vom înțelege
Că viața e o călătorie
Și nu o luptă după bunuri,
Averi și pământuri,
Vom putea vedea viața altfel.
30.03.2023
Mioara Laua Pârvu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu