joi, 30 iunie 2022

78. Năzuințe 

Dacă vrei să zbori 
Și nu ai aripi, 
Împrumută-le 
De la îngerii păzitori,
Iar curajul ia-l 
De la păsări. 
Dacă vrei să ajungi sus, 
Ar fi bine să te echipezi
Cu cele necesare
Și să fii pregătit 
Pentru un urcuș anevoios. 
Dacă nu ai îndrăzneală,  
Dar este dorință, 
Roagă-l pe Bunul Dumnezeu
Să-ți dea ceea ce nu ai, 
Căci la EL totul e posibil. 

30.06.2022
Mioara Laura Pârvu 

77. Încercări 

Încercările ne sunt date 
De Dumnezeu, 
Pentru a ne face 
Mai puternici, 
Atât fizic, 
Dar mai ales moral. 
Ele vin, nu ca să ne distrugă, 
Să ne doboare, 
Chiar dacă noi nu vedem asta
Pe moment 
Sau pentru toată viața, 
Ci să construim 
Și să punem în locul
A ceea ce a fost
Ceva mai trainic, 
Mai consolidat 
Și mai bine făcut. 
Încercările ne surprind,
Uneori plăcut,
Alteori neplăcut,
Dar întotdeauna 
Ne încearcă puterea 
De a crede
În Domnul Sfânt 
Și în noi înșine.  

28.06.2022
Mioara Laura Pârvu  

duminică, 26 iunie 2022

76.  Constatări 
 
Răzbunarea 
Te face fericit pentru o clipă, 
Iar Iertarea
Te face fericit pentru o viață!
Iubirea, 
Un Dar divin, 
Care te face să trăiești frumos,
Dar Ura
Scoate la suprafață 
Tot ce e mai urât din om. 

25.06.2022  
Mioara Laura Pârvu    

vineri, 24 iunie 2022

75. Ziua Mondială a Soarelui 


Azi e Ziua Mondială a Soarelui, 
A astrului vieții!
Este solstițiul de vară, 
Adică, azi e 
Cea mai lungă zi din an. 
Ce bine ar fi, 
Dacă am face ceva bun, 
Ceva măreț, 
De ziua lui. 
Să fim strălucitori, 
Luminoși, veseli, calzi, 
Generoși, binevoitori... . 
Să ne bucurăm 
De această zi,  
Care e unică,
De fapt, orice zi e specială, 
Este un cadou dat omului
De Domnul Sfânt.  
Să fim precum el
Măcar, azi, de Ziua Soarelui. 

21.06.2022
Mioara Laura Pârvu  

74. Platitudini

Lumea îți zâmbește,
Dacă tu îi zâmbești. 
Oamenii sunt amabili cu tine, 
Dacă tu ești amabil  cu ei. 
Persoanele sunt empatice, 
Dacă tu empatizezi cu ele. 
Universul e frumos 
Și interesant,  
Numai dacă tu 
Așa îl consideri. 
Ploaia are farmec, 
Doar pentru că ție îți place. 
Soarele îți zâmbește mereu,
Pentru că tu ești pozitiv
Și vezi viața în roz. 
Veselia și pozitivitatea 
Te însoțesc
Atâta timp cât tu ești așa.
Viața e minunată,
Atât timp cât ți-e bine ție. 
Este un Dar de la Tatăl Ceresc,
Dar noi îl risipim, la tinerețe 
Și-l regretăm, la bătrânețe.
Platitudini, platitudini, platitudini...


17-20.06.2022
Mioara Laura Pârvu 
73. Cine sunt eu?


Cine sunt eu? 
Sunt o carte pe care nu a  citit-o încă nimeni în întregime și care, în mod paradoxal are și foi albe…
Sunt o flacără ce arde, nu știu până când și nu știu ce energie mă susține, dar sunt o flacără ce arde continuu… 
Sunt un om obișnuit, poate prea sincer, poate prea sensibil pentru vremurile pe care le trăiesc. Orice gest, orice vorbă aruncată are o semnificație pentru mine. 
Sunt de asemenea o frunză galben-aurie care e gata să cadă din pomul care i-a dat viață, dar acum e foarte, foarte slăbită și la orice adiere de vânt s-ar putea să cadă. Acum chiar vine un  vântuleț cald care o să ia frunza și să o ducă departe, departe… Dusă de vânt frunza noastră s-a așezat pe o bancă, dar cei doi îndrăgostiți nu știau că ea a fost cândva vie și o aruncă strivind-o și dând-o la o parte ca pe un gunoi. 
Sunt o fire vulcanică, ce se aprinde cam repede, dar care la fel de repede uită și iartă. Poate fi chiar un defect… Mulți o iau și așa. 
Eu sunt vântul care duce totul cu el sau ar vrea să ducă  totul cu el, dar nu poate pentru că este prea slab, prea neimportant, prea nesemnificativ. Mintea și sufletul sunt foarte deschise atât la nou, cât și la vechi și sunt foarte, foarte tinere, sper eu! 
Fiecare dintre noi este un actor care își joacă rolul mai bine sau mai prost. Eu însă, sunt un clovn care deși suferă și plânge înăuntru, pe fața lui vei vedea doar zâmbet și vei citi în ochii lui bucuria de a trăi. 
Bineînțeles că aș vrea să fiu un exemplu perfect pentru ceilalți, dar sunt conștientă că nu se poate. Nu e nimeni perfect!!!
Sunt o rază de lumină și speranță  pentru cei care cred în mine și nu văd o povară, o cruce prea grea de dus pentru umerii lor prea obosiți. Mi-ar plăcea să fiu drăguță, amabilă, cu un corp perfect, ceea ce e foarte greu şi departe de adevăr, să am niște ochi superbi care să-i vrăjească pe toți cei care-i văd, ceea ce nu-i departe de adevăr și nu vreau să credeți că sunt o îngâmfată, nici o lăudăroasă. 
Știu că sunt unică, asta v-o  spun la toți și o repet, chiar dacă unii o vor lua ca pe o îngâmfare din partea mea. 
Am în mine tristețe, dezamăgire, bucurie, speranță, vioiciune, un nonconformism care nu depășește limita. Am multe defecte și calități, sunt o persoană melancolică, visătoare, ba chiar prea visătoare. 
Sunt un fulg care ar dori să-l prindă cineva în palme și să nu se topească și să-i spună un dulce: "Te iubesc din toată inima fulgulețul meu drag. " 
Sunt o mică prințesă, care-i prizonieră în propriul său palat și care este sclava singurătății printre oameni.
Sunt patinatoarea fără patine și fotbalistă fără ghete, deoarece am "picioarele rotunde" și ce n-aș da să fiu pentru o clipă măcar o patinatoare renumită care execută o săritură triplă și o fotbalistă care să dea o pasă de gol! 
Sunt doar un trandafir cu spini enormi, pe care foarte mulți dintre persoanele văzătoare, ce  nu văd foarte mulți, este corola petalelor de trandafir roz, care și-ar dori foarte mult să fie smuls din pădurea întunecată a însingurării. 
Sunt un copil, deși am o vârstă, aș dori să rămân copil până la moarte, pentru că numai ei, copiii, pot visa cu ochii deschiși și pot crede în minuni… 
Sunt o fire deschisă, poate chiar prea deschisă, vreau să fac bine și iese prost, cam întotdeauna, cad și mă ridic cu multă voință de a fi un porumbel care chiar dacă are o singură aripă, zboară…
Sunt ceea ce sunt, de ce, nu știu, deși aș vrea să știu.. 

Creat în 06.05.2000
Copiat în 17-18.06.2022
Mioara Laura Pârvu 

joi, 16 iunie 2022

Pentru o prietenă dragă

  Laura  
 
Luminoasă  
Amabilă 
Unică 
Responsabilă 
Ambițioasă  

Suflet blând și bun 
Al unui om deosebit. 
O prietenă adevărată, 
Care te susține necondiționat, 
Ce te sfătuiește cu delicatețe, 
Fără să te deranjeze
Prin comentariile făcute. 
Suflet de copil
Într-un trup de adult, 
Ce se bucură de natură. 
Îi plac foarte mult cărțile, 
Iar lectura face parte integrantă 
Din a ei existență 
Și prin intermediul acesteia,  
Călătorești și trăiești,  
În lumi excepționale. 
Tu ești adierea vântului
Într-o zi toridă de vară,
Ești mereu acolo,
Unde e mai mare nevoie. 
Credința îți dă putere 
Să treci peste orice obstacol
Și de aceea ești un exemplu. 
Întotdeauna găsești cuvintele
Care să-l ajute pe om,  
Să-l ridice de jos.
Suflet blând,
Să rămâi așa pentru veșnicie!
Fericirea să-ți fie 
Toată viața partener 
De călătorie!
Să ai parte doar de bine,
Draga mea prietenă!  

Pt.17.06.2022
Mioara Laura Pârvu 

luni, 13 iunie 2022

Guest post

 Laura Anca Străjan:
 
Azi e despre zâmbet. Și nu un simplu zâmbet ci despre unul special. Unul în care sălășluiește un univers întreg și special. E zâmbetul sufletului. Nu știe decât sinceritatea și iubirea. Dumnezeu a pus în el, raze de soare scăldate în picuri de rouă. E zâmbetul început, îmbrățișare. E cel care salută ziua cea nouă. E surâs de rugăciune șoptită și  multumire. În el e încurajare, senin când simte că cei dragi au nevoie de un pic de mângâiere. Ascunde în el tăceri și poate șoapte ce se ridica discret către  Tatăl. Cand nori se așează în suflete tremurânde, zâmbet scăldat în soare așează lumina peste ele. El știe că viața e ca o zi de vară. Pune o rază  înmiresmată cu parfum de tihnă trandafirie în mijloc de posibile furtuni și ele devin ploi curcubeu.  Și cât iubește zâmbet de soare omul... E sincer în iubire. De fapt ea, iubirea, îi e far. În ea înflorește, în ea creeaza, și în ea dăruiește . E dar binecuvântat. Pentru că atrage pe toți ceilalți în  lumina lui. 

Draga mea, să îți fie mereu zâmbetul din raze de soare înmiresmate de parfum de iubire. 

Text creat de: Laura Anca Străjan pentru Mioara Laura Pârvu 
  

miercuri, 1 iunie 2022

72.  Copile...


Copile, rămâi la fel 
De inocent, 
Jucăuș, 
Voios, 
Luminos, 
... . 
Copile să experimentezi
Doar întâmplări plăcute, 
Îți doresc din inimă!
Copile, învață 
Să-ți păstrezi puritatea
Și candoarea, 
Bucuria să te însoțească mereu
Și jocul să te urmărească 
La orice vârstă. 
Copile, nu te grăbi 
Să te maturizezi  timpuriu, 
Căci vei tânji
După această perioadă,
Atât de frumoasă, 
Toată viața ta. 
Copile, fii tu însuți 
De la început
Până la finalul călătoriei. 
Să mai fim copii
Pentru o zi! 
LA MULȚI ANI 
Copilului din noi! 


01.06.2022
Mioara Laura Pârvu 

0049.

0049.  Vreau să-mi mulțumesc mie   Vreau să-i mulțumesc pentru tot  Lui Dumnezeu. Vreau să mulțumesc  Familiei mele  Pentru sprijinul total ...