Moment de sinceritate

Stau pe patul meu

Și privesc pe geam.

Afară-i soare

Și e cald,

Acum, când am început

Să scriu.

Mă simt atât de mică

Și de neputincioasă,

Încât am simțit nevoia

Să fac ceva,

Chiar dacă nu am

Nicio idee clară în cap,

Și parcă, toți neuronii

Au plecat prin bălării.

Mă simt ca un roboțel

Care a primit o comandă

Și el doar o execută.

Nu este pentru prima oară

Când am senzația

Că cineva îmi spune

Ce și cum să scriu,

Printr-un glas interior,

Venit de la un înger păzitor,

Cred și sper eu.