miercuri, 29 aprilie 2020

Gânduri ghidușe

Un gând ghiduș
Îmi trece acum prin minte,
Ce-ar fi să fiu
Un păzitor
De pulbere de stele.
Ca un copil m-aș juca,
Aș face multe piruete
Și aș arunca în aer
Acea pulbere
Ca să strălucesc
Precum ele.

Un alt gând ghiduș
Îmi vine din univers
E că aș vrea să fiu
Roua de pe orhideea turcoaz,
De pe pervazul geamului
Din camera sufletului meu,
Stropită cu bobițe argintii
În razele soarelui.

Un nou gând ghiduș
Ce mi se perindă prin cap
Este că mi-aș dori să fiu
O ploaie caldă de vară,
Ce răcorește
Și revigorează
Întreaga natură,
Chiar și, animalele s-ar bucura,
Păsărelele ar ciripi vesele,
Iar după ea
Ar apărea un magic, unic
Și irepetabil curcubeu,
El este la fel de fiecare dată,
Doar noi îl percepem diferit.

Mintea universală
A lui Dumnezeu
Îmi trimite adesea
Multe gânduri ghidușe
Și pentru acest lucru,
Dar și pentru multe altele,
Îi sunt profund
Recunoscătoare.

Niciun comentariu:

0049.

0049.  Vreau să-mi mulțumesc mie   Vreau să-i mulțumesc pentru tot  Lui Dumnezeu. Vreau să mulțumesc  Familiei mele  Pentru sprijinul total ...