La o plimbare

Dragii mei, vă invit la o plimbare pe o plajă însorită. Ce ziceți, acceptați? Bun, păi atunci, haideți! Cu puterea gândului mă teleportez direct pe plajă. Sunt îmbrăcată lejer, ca de vară. Eu deja mă distrez, desenez pe nisipul fierbinte inimioare, în interiorul lor scriu :'' Te iubesc viață !'' și ''Te iubesc planetă !'' Adun scoici, arunc pietricele în apă, briza mării împreună cu valurile jucăușe îmi susură o melodie fermecătoare. Și tot ele, valurile, îmi mângâiau gleznele cu blândețea și delicatețea unui maseur profesionist. M-am dat cu skijet-ul și cu banana. Am făcut toate ''nebuniile frumoase''. Nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul, când am observat că soarele din auriul puternic, devine un cerc fantastic portocalio-rubinio-sângeriu. Și cerul și marea aveau aceste nuanțe excepționale pe care le-am văzut și am încercat să vi le redau aici. Sper c-am reușit, măcar în mică măsură. Atunci am ținut ''discul de foc'' în căușul palmelor, apoi l-am prins într-o inimioară formată din patru degete. N-am încetat nicio clipă să privesc și să mă bucur de acest mirific peisaj. Încet, încet cercul acesta a dispărut în mare. Apoi au apărut stelele și misterioasa lună. Un nou feeric spectacol începe. Astrele nopții își oglindeau frumusețea lor rece în mare, iar ea era complicea lor. M-am așezat pe nisipul călduț și am început să caut constelațiile și toate corpurile cerești care se pot vedea cu ochiul liber. Am văzut chiar și stele căzătoare. Am avut norocul să privesc și trecerea unei comete. Tiptil, tiptil, noaptea a trecut și s-au ivit zorile. La orizont a apărut o dungă de un roz pal și o nuanță de portocaliu nemaivăzută de mine. La câteva secunde disting discul solar care-și anunță timid prezența. În scurt timp l-am putut admira în toată splendoarea, pe el, pe astrul vieții. E o nouă zi, e un nou început. Soarele se ridicase pe cerul albastru, marea era liniștită, pescărușii și albatroșii zburau în voie, chiar și oamenii au ieșit la plimbare și la alergat, căci se anunță o zi toridă de vară. Deodată m-am frecat la ochi și am realizat că a fost o minunată reverie. Sper că sunteți de acord cu mine că a visa este foarte frumos și nici nu costă nimic.

Credința

Credința îți dă putere
Să zbori,
Chiar dacă nu ai aripi,
Să mergi
Și dacă ai picioare rotunde...

Credința din sufletul tău
Este ca un copăcel
Pe care dacă-l îngrijești
El va crește viguros
Și va înflori frumos,
Iar în toamna vieții
Vei putea, poate,
Culege roadele.

Credința e în tot
Și în toate.

Dumnezeu ne dă încercări
Tocmai pentru a ne întări
Credința în El.

Credința din sufletul tău
Nu ar trebui
Să moară niciodată.

Of, Doamne,
Ce lucruri mărețe
Am putea să facem
Dacă am avea
Credința unui copil!

Credința ...

Excursie cu aerostatul

Azi vreau să evadez din propria-mi ''celulă de lux'', adică din camera mea. Vreau să simt ''aerul tare al înălțimilor'', al libertății. Așadar, am pornit în excursia cu aerostatul. Mă ridic încet, încet de la pământ. Îmi pun ocheanul și privesc fascinată la miracolul vieții ce-și urmează cursul firesc. Văd tot soiuri de păsărele de diferite culori și mărimi pe crenguțele copacilor abia înmuguriți. Ele ciripesc ca într-un cor bine armonizat, care-mi doresc, parcă o călătorie plăcută. Puțin mai încolo observ o căprioară cu un botic catifelat, potolindu-și setea dintr-un fel de mic lac. Urmărind firul de apă, am descoperit o fabuloasă cascadă, a cărei cădere m-a uluit. Pe o stâncă mai în jos, am zărit un copăcel mic, plăpând și totuși atât de puternic, parcă ar fi fost un bonsai. Mergând mai departe cu privirea, am văzut un câmp de maci roșii alături de multe alte floricele, sub unduirea vântului părea un ireal tablou pictat de Măria Sa, Natura. O mulțime de fluturi multicolori, mămăruțe, greierași și alte gâze își continuau liniștite viața lor. Aș mai fi zăbovit o vreme acolo, când, deodată, o '' boare de vânt'' mi-a mișcat aerostatul în care credeam eu că mă aflu, întrerupându-mi visul cu ochii deschiși. De fapt, tot timpul acesta, eu am stat pe patul meu, în camera mea și mi-am imaginat o excursie cu aerostatul.

Stare de fapt

Stau în fața tastaturii

Și a foii electronice,

Mintea este goală,

În suflet e un taifun.

Acolo e un amestec

De o mare teamă,

De multă îngrijorare,

De îndoială, de tristețe

În aceste zile dificile

Pe mapamond.

În aceste condiții

Eu nu prea pot crea.

Asta e, în realitate,

Starea de fapt !

Mamă, dragă mamă

Mamă, dragă mamă,

Neprețuită și scumpă ființă,

Fără tine miracolul vieții

N-ar fi posibil.

Dumnezeu te-a creat

Și ți-a dat o putere

Extraordinară,

De a lupta pentru copiii tăi,

Ai suporta tu durerea,

Necazurile, neîmplinirile lor.

De multe ori tu ai răbdat

Numai ca să le fie lor bine.

Nopți întregi te-ai gândit

Și te-ai frământat

Să găsești soluția bună,

Așa cum o vedeai atunci,

Pentru copilași.

Ai și plâns pe ascuns

Și lor le-ai spus

Că ți-a intrat ceva în ochi.

Mamă, dragă mamă,

În tine stă toată

Forța universului

Și a credinței

Pentru a muta munții.

Mamă, dragă mamă,

Finuță, delicată,

Precum unică floare

Care bucură lumea

Cu frumusețe și stoicism,

Căci ea rezistă

Tuturor furtunilor din viața ei.

Mamă, dragă mamă,

Tu, icoană sfântă,

La care ar trebui să venim

Cu mult respect,

Cu o enormă recunoștință,

Cu pioșenie și cu dragoste,

Cu duioșie, cu afecțiune.

Orice cadou e

Prea puțin valoros

Față de grija și dragostea

Ce mi-o porți.

Orice floricică pălește

În fața frumuseții tale.

Orice gest al meu

Pare neînsemnat

Pe lângă măreția

Și bogăția sufletului tău.

La mulți ani,

Mamă, dragă mamă !

Povestea mărțișorului

Aș dori să vă spun o poveste romantică și puțin mai tristă. E versiunea mea.

Încă de când eram mică mi-am imaginat că firul roșu e un el, iar cel alb e o ea.

Flăcăul era vânjos, arătos, cuviincios și cu sufleul bun, dar foarte sărac. El avea ochii de smarald, părul ca abanosul.

Prințesa era nemaipomenit de frumoasă, plăpândă, blândă și mare iubitoare de natură. Ea avea părul lung, bălai și ochii erau de un albastru, care te fermeca.

Într-o zi el a fost trimis de tatăl lui la vânătoare spunându-i că nu are ce căuta acasă fără vânat. El a plecat foarte trist, îngândurat și abătut. Prințesa se plimba prin pădure fără alai. Când deodată auzi un freamăt ciudat. Se îndreaptă spre locul de unde venise zgomotul. Văzu o săgeată într-un copac și un tânăr frumos în depărtare. Privirea lor s-a întâlnit și s-au îndrăgostit pe loc. Între ei era o legătură extrem de puternică. Ei nu aveau nevoie de cuvinte. Prințesa dându-și seama că tatăl ei nu va fi de acord cu uniunea lor, indiferent de argumentul ei, au hotărât să fugă în lume. Zis și făcut.

Au mers ei și au tot mers, vreme lungă să le ajungă. Au intrat pe ținutul unei vrăjitoare rele care ura dragostea, fiindcă în tinerețile ei fusese părăsită. Se jurase că nimeni dintre cei care îi calcă tărâmul și se iubesc, nu mai pleacă de acolo vii.

Cei doi îndrăgostiți n-au știut de această legendă și astfel și-au găsit sfârșitul îmbrățișați pentru veșnicie, deoarece ei au refuzat să trăiască despărțiți. Trupurile lor, vrăjitoarea cea rea, le-a transformat în două legături de ață, una albă și una roșie, precum dragostea lor care va dăinui veșnic.

Sora cea mică a vrăjitoarei, impresionată fiind de povestea celor doi, a luat cu greu cele două legături și a plecat la palatul ei. Ea era o zână bună. Zâna s-a gândit să răsucească firul alb cu cel roșu și astfel cei doi îndrăgostiți rămâneau împreună mereu.

Tot ea a început, obiceiul ca în luna martie, la început de primăvară, în primele opt zile ale lunii, doamnele și domnițele să poarte acest simbol al iubirii la care a mai adăugat un bănuț de aur sau de argint, simbolul iubirii perfecte.

Tot acest obicei vine din Regatul Iubirii Perfecte. Supușii zânei au dus mai departe această tradiție.

Sperând că veți avea parte de iubire și de o primăvară minunată, vă mulțumesc frumos că v-ați răpit din timpul dumneavoastră prețios pentru a-mi citi povestioara!