sâmbătă, 29 februarie 2020

O zi în plus - 29 februarie

Mă gândeam că fiecare zi,
Ce ne este îngăduită
Pe pământ de Dumnezeu,
E un dar de la Tatăl Ceresc
Către copiii Săi.
O zi în plus trăită frumos,
Cu multe zâmbete,
Cu bunătate și veselie,
Cu un chip luminos,
Cu bucurie și credință,
Cu inocența unui copil
Și înțelepciunea seniorului,
Ce câștigați am fi.
O zi în plus
În care să le spunem
Celor dragi că-i apreciem
Și îi iubim enorm.
O zi în plus
Pentru a le facem cadouri,
Surprize și bucurii
Părinților, copiiilor
Și chiar nouă înșine.
O zi în plus
În care am putea
Planta copăcei
Și multe floricele.
De asemenea, ne-am bucura
De soare, de cer,
De păsărele, de fluturi,
De toate plantele, de flori,
De gâze și alte viețuitoare,
Într-un cuvânt, de natură.
O zi în plus
Pentru a ne plimba,
Pentru o vizită surpriză,
Pentru o zi de neuitat.
O zi în plus
Să ne îndrăgostim
De viață, de natură,
De cineva, de ceva.
O zi în plus
Să fim mai buni,
Mai înțelegători,
Să visăm, să ne dorim lucruri,
Să ne propunem țeluri înalte,
Să gândim pozitiv
Și constructiv.
O dată la patru ani
Să profităm din plin
De o zi în plus.

miercuri, 26 februarie 2020

Grădina sufletului meu

Trandafirul dragostei
Poleit cu aur, pare,
În lumina soarelui,
O adevărată bijuterie.
Petalele lui pline de rouă
Parcă ar fi stropite
Cu praf de diamant.
A înflorit în grădina
Din sufletul meu
Tocmai azi.
Eu l-am îngrijit
Cu multă dăruire
Și acum mă bucur
De splendoarea lui.
În grădinița mea
Florile nu mor niciodată.
Există multe alte flori
Și de toate am grijă,
Le iubesc la fel, pe toate.
Cerul e mereu senin,
Doar câțiva nori
L-au acoperit
De ceva zile.
S-a iscat o mică furtună,
Au fost și ploi,
Dar totul a trecut.
Soarele a răzbătut
Printre norii cenușii
Și, iar a ieșit învingător.
Acum păsărele ciripesc,
Zumzetul albinelor
Și a altor insecte,
Se aude din nou,
Broscuțele și alte viețuitoare
Formează un cor unic.
Fluturașii multicori zboară,
Alcătuind un tablou ireal.
Viața își reia cursul firesc
Și e iarăși pace
În grădina sufletului meu.

marți, 18 februarie 2020

Amintiri, amintiri...

De mică îmi plăceau
Râurile și cascadele
Și de câte ori era posibil
Îl rugam pe tata să oprească
Pe marginea drumului
Ca să-mi caut în râu
Pietricica mea cu sclipici.
Uneori o găseam,
Alteori nu.
Doamne, ce chiote
Și ce râsete erau
Când ne stropeam cu apă,
Iar mama ne dojenea puțintel,
Apoi lua și ea parte
La bucuria noastră.

Mersul prin rouă
Dis-de-dimineață cu tata,
Răsăritul de soare
Pe prispa cabanei
În bratele ocrotitoare ale mamei,
Mersul în cârcă
Sau pe umeri cu fratele meu
Pe căile nebătătorite ale muntelui,
Apariția misterioasă a lunii
Pe cerul blue ciel ireal
Pe care-l admiram
De pe păturica mea
Sunt alte amintiri frumoase.

Din totdeauna am iubit,
Îl iubesc și voi iubi
Greu accesibilul,
Dar fascinantul munte.
Timpul și viața trec
Ce rămân, însă,
Sunt doar ele,
Amintirile !

luni, 17 februarie 2020

Bunătate

Bunătate,
Ce cuvânt mare
E de la Dumnezeu,
Fără îndoială.
Doar EL poate fi bun,
Blând, iubitor și iertător
Ca părintele tuturor.
Părinții ne spun mereu
Să fii un om bun,
Cinstit și drept.
Bunătatea e ca floarea rară,
De care ar trebui să ai grijă,
S-o hrănim, s-o udăm,
Să crească o dată cu noi,
Ba chiar, s-o înmulțim
Și să  fim atenți
La vlăstare să se dezvolte
Frumoase și viguroase,
Ca mai apoi, mugurii
Să explodeze și să devină
Minunatele și unicele
Flori ale bunătății.
Vă invit deci, la bunătate
Nu numai azi
Când e declarată
Ziua Bunătății spontane,
Ci în fiecare zi
Fiindcă e posibil
Și nici nu doare.

duminică, 16 februarie 2020

O regină mă simt

O regină mă simt
Când îmi zâmbesc
Sau mă încurajează
Ori mă sărută pe frunte
Ai mei părinți.
O regină mă simt
Când ale mele tușici
Și toate rubedeniile
Mă coplesc cu dragostea
Și afecțiunea lor.
O regină mă simt
Când Dumnezeu îmi arată
Prin misterioase căi
Și prin anumiți oameni
Că mă iubește, mă sprijină
Și că are un plan cu mine,
Sunt sigură de asta.
O regină mă simt
Atunci când dascălii mei
Îmi spun cuvinte deosebite
În diferite ocazii.
O regină mă simt
Când colegii, prietenele,
Și toti cei care mă cunosc
Se interesează de mine
Și-mi apreciază munca.
O regină mă simt
Și când mi se cere ajutorul
Iar eu chiar îl pot oferi
Indiferent cine ar fi.
O regină mă simt
Chiar dacă sunt
Un om puțin mai special,
Cu picioarele rotunde.
Nu am un mare regat,
Nici palat de cleștar,
Dar în mica mea cameră
O regină mă simt !
Radiografia momentului

Acum un an eram fericită
Și foarte, foarte emoționată,
Urma să aibă loc
Un eveniment mult dorit
Și visat de mine.
Acel eveniment a avut loc,
Și a fost un real succes
După cum m-au asigurat
Toți participanții.
Ca și atunci, și acum
E o zi cu mult soare
Care te invită, parcă,
La multă veselie și bucurie,
La o plimbare în parc,
Ai mai mult chef de viață...
Azi am făcut o scurtă
Radiografie a momentului !


 15.02.'20

vineri, 14 februarie 2020

Te iubesc

Te iubesc mamă,
Te iubesc tată,
Te iubesc Doamne,
Vă iubesc bunici,
Te iubesc frate, soră,
Vă iubesc cumnate, cumnați,
Verișoare și verișori,
Mătuși și unchi
Și alte rude.
Te iubesc natură,
Cu toate plantele
Și viețuitoarele din tine.
Te iubesc omenire,
Te iubesc cosmos,
Vă iubesc râuri, fluvii,
Mări și oceane,
Cu toată fauna
Și toate viețuitoarele din voi.
Iubesc tot ce-i bun
Și tot ce-i frumos,
Iubesc toate descoperirile
Utile și benefice.
Te iubesc viață
Cu bunele și relele tale.

Mie nu-mi trebuie
O zi anume
Să spun sus și tare,
La tot și la toate,
Te iubesc !

joi, 13 februarie 2020

Azi

Azi e o zi cu soare
Și ieri a fost la fel.
Oare să-i fi dat Primăverii
Prioritate, Doamna Iarnă ?
Sau poate, mândrul Soare
A câștigat lupta cu Norii ?
Nu cunosc răspunsul
La aceste întrebări,
Dar sunt veselă
Și foarte bucuroasă
Că este așa.

Azi, cică, e o zi ghinionistă,
Dar pentru mine nu e așa.
Eu totdeauna am avut,
Am și voi avea o șansă
Atâta vreme cât Dumnezeu
E cu mine mereu
Mă iubește și mă sprijină,
Căci EL lucrează
Prin oameni
Și tot EL știe cel mai bine
Când și de ce am nevoie.

Azi e o altă zi
E un nou început
Pentru a face lucruri mărețe,
Pentru a spune un te iubesc,
Pentru a zâmbi,
Pentru a te simți mângâiat,
Protejat și iubit,
Pentru a ne bucura
De tot ce ne înconjoară,
...
Și pentru multe altele
Există doar
Azi !

0049.

0049.  Vreau să-mi mulțumesc mie   Vreau să-i mulțumesc pentru tot  Lui Dumnezeu. Vreau să mulțumesc  Familiei mele  Pentru sprijinul total ...