Viața

                                                Viaţa

                        Un lung tren îmi pare viaţa

                   Ne trezim în el mergând

                   Fără să ne mai dăm seama

                   Unde ne-am urcat şi când.

                   Fericirile sunt halte

                   Unde stai câte-un minut

                   Fără să ne mai dăm seama

                   Trenul pleacă, a trecut,

                   Iar durerile sunt staţii

                   Lungi de nu se mai sfârşesc

                   Şi în ciuda noastră parcă

                   Tot mai multe se ivesc.

                   Arzători de nerăbdare

                   Înainte tot privim

                   Vrem să ajungem cât mai iute

                   La vreo gară ce-o dorim.

                   Ne trec zilele, trec anii

                   Clipe sfinte şi dureri

                   Aşteptând răpiţi de visuri

                   Noi momente de plăceri.

                   Mulţi copii voioşi se urcă

                   Câţi în drum n-am întâlnit,

                   Iar câte-un bătrân coboară

                   Trist şi tare istovit.

                   Căci pe când privim în urmă

                   Plângem timpul ce-a trecut

                   Linia, gara veşniciei a trecut şi n-am ştiut,

                   Vine odată însă vremea să ne coborâm şi noi

                   Ce n-am da atunci o clipă să ne-ntoarcem înapoi.

                                      Culeasă de Mioara Laura  Pârvu