Un pic de …istorie locală

                                              Un  pic  de …istorie locală

            Oare la ce s-a  referit  viceregele Ungariei când a numit Ocna Sibiului ”Terra Wyz”, la ”Pământul Visa” sau la ”Pămîntul cu apă”?

            În ziua de 2 august 2013 am participat la deschiderea expoziției de cartofilie și maximafilie, în incinta Complexului lacurilor naturale, organizată  de Primăria Ocna Sibiului împreună cu Asociația Filateliștilor din județul Sibiu, cu ocazia împlinirii a 750 de ani de la prima atestare documentară  a localității. Expoziția este formată din 18 fețe de panou, aproximativ 600 de vederi, care redau cu nostalgia și frumusețea unor vremuri demult apuse a unor ”comori” pe care noi, localnicii, ne-o amintim cu plăcere.  Pentru aceasta trebuie să-i mulțumim d-lui Ioan Dejugan. Din păcate, am văzut prea puțini localnici și  mulți turiști care, între o baie în lacurile sărate și stat la plajă, au mers să viziteze și expoziția. Interesul mai scăzut al localnicilor m-au determinat să scriu aceste rânduri, în ideea că avem datoria să ne cunoaștem istoria, trecutul pentru a ne asigura viitorul.

            În toate lucrările scrise pe care le-am citit, respectiv ”Ocna Sibiului, file de cronică ” de Simion Balteș și Nicolae Nistor, editura Sport-Turism, București 1986; ”Ocna Sibiului, un popas pe drumul sării – cronică istorică – ”de pr. Dr. Savu Popa, editura  Universității Lucian Blaga Sibiu 2008; ”Ocna Sibiului și împrejurimile, ghid turistic” de Victor Voicu Vedea, editura Tribuna Sibiului 2011, am găsit un lucru vizibil care trebuie scos în evidență, anume că Ocna Sibiului ca așezare a existat cu multe mii de ani înaintea atestării documentare din 1263. Pentru toată lumea este clar că sarea a existat și ea a fost exploatată, de cei care locuiau pe aceste meleaguri, la suprafață cu unelte rudimentare și că ea, sarea, era folosită atât pentru ei, cât și pentru animale. În lucrările mai sus menționate se arată că pe vremea romanilor care au cucerit Dacia, această sare era dusă atât în Italia cât și în alte teritorii. Cum exploatarea se făcea la suprafață, desigur că se formau gropi, unele de dimensiuni mai mari, altele mai mici, care se umpleau cu apa provenită, fie de la diferite izvoare (cea mai concludentă fiind balta formată pe locul unde acum se află lacurile Horia Cloșca și Crișan), fie din apa acumulată din ploi. Astfel că  în jurul  localității în zona actualelor lacuri care s-au format mult mai târziu prin surparea  gurilor de mină, exitau o puzderie de băltoace. Asta mă face să cred că  atunci când viceregele Ștefan al V-lea al Ungariei (1260-1272) menționează Ocna Sibiului între alte sate cu numele de ” Terra Wyz ” tradus de cei care au scris lucrările menționate și probabil  preluate ca ”Pământul Visa ”. În lucrările  mai sus menționate se spune că numele e legat de existența apei Visa. Faptul că ”wyz” în limba maghiară înseamnă  ”apă” mă face să cred că este doar o coincidență între ”wyz” și  Visa și de fapt  cei care au redactat documentul de atestare al localității noastre să se fi referit la ”pământul cu apă” la acele multe ochiuri de apă formate pe locurile de exploatare a sării luate cu mulți ani în urmă de băștinași și de romani.

            Din 1291, Ocna Sibiului apare sub denumirea de Wyzakna . În aceeași logică aș traduce-o  cu ”Ocna cu apă”. Pecizez că este opinie proprie și nu nu am găsit o astfel de traducere în bibliografie.

            Capitlul bisericii catolice din Sibiu, întemeiat în 1190, avea drept  la o anumită  cantitate de sare de la Ocna, în mod gratuit. Capitlul aduce la Ocna meșteri nemți și se face stăpân pe saline, germanizând  și numele comunei în Salzburg  izbutind, în 1320, să obțină de la rege dreptul de a exploata minele de sare de la Ocna după buna lui chibzuință.

            În anul 1327, Ocna Sibiului apare în documente sub denumirea de ”Salisfodium”, având statut de ”villa”, apoi de ”castrum” și în cele din urmă de ”oppidium  Salisfodium”.

            În condițiile evoluției societății feudale, unele sate cu activități economice dezvoltate au devenit târguri, iar printre acestea a fost și Ocna Sibiului care, în 1346 a fost declarat ”oppidium” (târg), care avea o activitate economică bună bazată pe agricultură, extracția și comercializarea sării, meșteșuguri. Populația era formată din români ”cives ”(băștinași) și ”hospites”(coloniști sași).

            În 1375, pe baza hotărârii regelui Ludovic I, au fost colonizați la Ocna Sibiului, unguri  ca  meseriași și tăietori de sare.

            În  1467, împotriva regelui Matei Corvin, sașii sibieni, nemulțumiți de măsurile administrative, vamale și fiscale, au organizat un complot, printre ei fiind și Greavu Nicolae din Ocna Sibiului. Complotul a fost descoperit, iar conducătorii au fost omorâți în prezența regelui, în Piața Mare din Sibiu, iar Greavu Nicolae a fost omorât la Cluj.

            În una din incursiunile otomane din Transilvania, cea din 1493, turcii au ajuns  și la Ocna Sibiului unde au produs jafuri și distrugeri mari.

            În  octombrie 1599, după lupta de la Șelimbăr, în drumul spre Alba Iulia, Mihai Viteazul s-a oprit la Ocna Sibiului, unde locuitorii l-au primit cu bucurie,entuziasm și speranțe, el fiind învingătorul lui Andrei Bathori. S-a oprit în localitate, și-a așezat oastea în locul numit ”În Tabără” și-a aprovizionat oastea cu sare, a pus administrație românească la Ocna Sibiului, pe vistierul Vasile, cămărar regal. Domnul a ridicat pentru românii ortodocși o biserică din lemn.

            În  27 mai 1660, turcii au atacat Ocna Sibiului provocând jafuri  și distrugeri mari .

            Între 1671 – 1685, ocnele de sare au fost arendate lui Ioan Pater, comerciant din Compania grecească din Sibiu, care a stimulat exploatarea sării, a dezvoltat comerțul cu Europa Centrală și Peninsula Balcanică; sub el s-au intensificat transporturile de sare pe Mureș și Olt.

            La începutul secolului al XVIII-lea  (1698 -1701),  C. Brâncoveanu  i-a ajutat pe localnici să ridice o biserică din zid în locul celei vechi din lemn, care a ars, construită cu ajutorul lui Mihai Viteazul. Tot în secolul XVIII s-a trecut la exploatarea sării prin mină trapezoidală în locul celor de tip clopot.

            Între  19 ianuarie și 4 februarie  1849, la Ocna Sibiului au fost încartiruite  trupele maghiare conduse de generalul Bem, fiind însoțit de Petofi Șandor, ca aghiotant. Armata  austriacă  era la Sibiu condusă de generalul Puchner. Armatele ungurești și austriece s-au întâlnit la Ocna Sibiului la 25 ianuarie 1849, pe locul dintre Podul de Piatră de lângă Șura Mică  și  Ocna Sibiului. Lupta a fost crâncenă,  cu multe victime ; austriecii i-au învins pe unguri, iar pierderile au fost mari, sute de morți de ambele părți ; o parte din morți au fost îngropați  în Câmpul Meiului între Ocna Sibiului și Șura Mică,  iar 349 de soldați unguri morți au fost aruncați în mina Ocna Pustie, adâncă, părăsită, care era fără apă ( astăzi este lac).

            Desfășurată între 1892 – 1894, mișcarea memorandistă național – românească  a  avut răsunet și la Ocna Sibiului, unde s-au găsit susținători și adepți. Procesul Memorandumului s-a desfășurat la Cluj în 1894. Drumul de la Sibiu la Cluj, parcurs de memorandiști, s-a făcut cu trenul, prilej de manifestare a simpatiei populației pentru acest proces. La Ocna Sibiului, trenul a fost primit cu flori și ovații, iar locuitorii aveau un motiv în plus, în tren fiind și concetățeanul lor, Nicolae Cristea,  redactor al ziarului Tribuna. Tot din Ocna Sibiului a fost și Simion Balteș, lucrător la Institutul Tipografic unde a fost imprimat memorandumul.

            În 1914 autoritățile din Ocna Sibiului au intenționat să recupereze pamântul arabil, pentru a-i favoriza din nou pe cei înstăriți prin așa-zisa ”comasație”.Într-o noapte  însă, patru  țărani români au sustras și au ars hârtiile cu măsurătorile cadastrale efectuate timp de câțva ani, fapt ce a atras după sine o anchetă ce a durat  până la sfârsitul războiului, curmată doar de evenimentele politice din 1918.

            Unirea  de la 1 Decembrie 1918  a  fost trăită cu intensitate, cu bucurie și multe speranțe de locuitorii Ocnei Sibiului.

            După Unire, Ocna Sibiului a devenit centru de plasă, care avea în subordine 12 localități din jur cu 22 504 locuitori.

            În perioada interbelică (1918 – 1945 ) trebuie de reținut faptul că  în 1931  s-a  închis ultima mină de sare devenită nerentabilă. Cu ea s-a stins, s-a încheiat o activitate multiseculară care a însemnat istorie și civilizație ; câțiva ani mina închisă a funcționat ca obiectiv turistic, putând fi vizitată, dar în scurt timp a fost inundată.

            După al doilea Război Mondial, Ocna Sibiului a trecut prin transformările petrecute de întreaga țară, este de remarcat faptul că în 1968, Ocna Sibiului a devenit oraș. Tot atunci a fost alăturat administrativ și satul Topârcea.

            După 1990 așezarea a trecut prin procesul de tranziție caracterizat  prin privatizări și abandonarea unor activități.

            În perioada  2008 – 2011, localitatea noastră a cunoscut o dezvoltare fără precedent, derulându-se  două proiecte. Primul  intitulat ”Reabilitarea infrastructurii  pentru creșterea  atractivității stațiunii Ocna Sibiului” pe fonduri Phare CES 2004-2006. Este în valoare de 4,5 milioane euro având drept obiective :

modernizarea și reabilitarea lacurilor exterioare, a 13 străzi, iluminat public, amenajări parcări, grupuri sanitare, alei pietonale, drumuri de acces. Al doilea proiect, pe fonduri guvernamentale  în valoare de 3,5 milioane euro  are ca obiectiv  ”Amenajarea  parcului  balnear,  modernizarea și amenajarea salinelor exterioare în stațiunea balneoclimaterică Ocna Sibiului ” în cadrul  ”Subprogramului  național  de investiții în turism ”, cuprinzând : drumuri, alei carosabile și alei pietonale, două parcări de câte 300 și respectiv 600 de locuri, spații de odihnă și recuperare, spații de joacă pentru copii ; regularizarea Pârâului Sărat ; bănci și coșuri de gunoi, rețele electrice exterioare.

            Au fost puse în funcțiune o  grădiniță cu 10 săli de clasă și o sală de sport cu 150 de locuri. A fost reabilitat parcul  central din fața Primăriei unde s-a construit o fântână arteziană  modernă, un loc de joacă bine dotat pentru copii, alei și o pistă pentru role.

             În prezent au început lucrările  la reabilitarea rețelelor de apă și canalizarea orașului care va avea și o stație de epurarea  apelor uzate.

            Aceasta este istoria pe scurt a orașului în care m-am născut cu bunele și relele lui pe care îl iubesc și cu care  mă mândresc.

                                                            Laura  Mioara  Pârvu